Stilul vestimentar natural


Stilul vestimentar natural

Stilul vestimentar natural este cel mai usor de recunoscut, remarcându-se prin simplitate si lipsa încarcarii tinutei cu accesorii si materiale suprapuse. Pentru femeile care adopta stilul natural cel mai important lucru este sa se simta confortabil în hainele pe care le poarta, iar acestea sa fie usor de întretinut. Look-ul dezordonat, liniile si design-urile complicate nu le reprezinta. Acest stil se potriveste mai ales femeilor atletice, încrezatoare în fortele proprii, cu trasaturi puternice si asimetrice.

Trasaturile stilului natural
Desi garderoba adeptei acestui stil poate parea dezordonata, se caracterizeaza prin haine ce ofera mobilitate, ajungând mereu sa se îmbrace cu ce îi pica prima data în mâna. Rareori se recurge la pantofi cu toc, iar pantalonii sunt o piesa de nelipsit, deoarece sunt practici. Statul cu nasul în revistele de moda sau emisiuni fashion nu este una dintre pasiunile celor ce au acest stil.

Cum sa-l adopti
Pentru a potenta la maximum acest stil, poti purta fuste lungi: clos, plisate sau cu slit. Combina-le cu cizme sau pantofi cofortabili si adauga bijuterii minimale din lemn, piele sau scoici. Pentru un look relaxat, alege sa porti haine din piese independente si lejere. Daca la serviciu o camasa strâmta e prea mult, poti opta pentru rochiile office cu croieli lejere ce îti ofera mobilitate, ori un top simplu cu pantaloni si pardesiu.

Din paleta coloristica o poti alege pe cea delicata: piatra +  sângeriu, cacao + jad sau pe cea constrastanta: mov + galben lamâie, grej închis + albastru chinezesc. Daca îti plac culorile calde poti opta pentru combinatiile: maro închis + caramiziu sau albastru-verzui + turcoaz. Pentru a adauga un plus tinutei tale pune-ti o esarfa peste trenci sau jacheta, poarta posete tip rucsac sau o geanta cu bareta lunga si asorteaza o pereche de manusi.
Machiajul trebuie sa fie discret pentru a-ti pune în evidenta trasaturile naturale, de aceea pe timpul zilei crema autobronzanta este ideala. Seara poti adauga un gloss sau ruj în nuante deschise. Alege o coafura simpla ce nu necesita mult timp pentru întretinere.

Uneori riscul adeptelor acestui stil este de a parea neîngrijite sau prost îmbracate. Din acest motiv trebuie acordata atentie maxima pentru a avea parul si manichiura curata si îngrijta iar hainele calcate. Te poti inspira din stilul vestimentar natural al vedetelor precum Kate Hudson, Julia Roberts, Jennifer Aniston sau Kate Winslet.


Comentarii

Nu exista comentarii la acest articol. Fiti primul care comenteaza!


Nume*
Email
(nu va fi facut public)
Comentariu*
Introduceti codul din imagine: